Ce a postat Niculina Stoican, după ce Constantin Enceanu a câștigat procesul. „Nu te certa cu măgarii”

0

Niculina Stoican a postat un mesaj neașteptat în mediul online, imediat după ce Constantin Enceanu a câștigat procesul. Cu doar câteva luni în urmă, Constantin Enceanu a luat decizia de a încerca un proces instituțional condus de Niculina Stoican.

Artistul a menționat în mai multe rânduri că nu i se recunosc meritele și, implicit, nu a mai fost promovat de peste 18 ani. Această situație a generat o controversă reală, iar cei doi artiști s-au întâlnit în sala de judecată.

Procesul dintre cei doi interpretări de muzică populară sa încheiat rapid, după câteva luni. Artistul a obținut promovarea mult dorită în cadrul Ansamblului „Maria Tănase” încă din trecut, iar acum judecătorii i-au acordat câștig de cauză.

Reacția Niculinei Stoican după ce Constantin Enceanu a câștigat procesul
Disputa dintre Niculina Stoican și Constantin Enceanu s-a încheiat după o perioadă scurtă de timp, iar artistul a câștigat cauza. Ca urmare, interpreta de muzică populară trebuie să suporte costurile procesului, în valoare de 2975 de lei. Pe lângă aceasta, Niculina Stoican a avut o reacție pe rețelele sociale, publicând un mesaj cu subînțeles, o fabulă în care se discută despre ceartă, posibil referindu-se la disputa dintre ea și colegul său de breaslă, Constantin Enceanu.

„NU TE CERTA CU MĂGARII (Fabulă)
Măgarul îi spuse tigrului:
– „Iarba este albastră”.
Tigrul îi răspunse:
– „Nu, iarba este verde.”

Discuția s-a aprins și cei doi au decis să se înfățișeze pentru clarificare, înaintea leului, Regele Junglei.

De îndată ce au ajuns în mijlocul junglei, unde leul își avea tronul, măgarul începu să ragă cât îl ținea gura de tare:
– „Înălțimea Ta, e adevărat că iarba e albastră?”.
Leul răspunse:
– „E adevărat.

Iarba e albastră.”

Măgarul se grăbi să continue:

– „Tigrul nu e de acord cu mine, mă contrazice și mă enervează.

Te rog să îi dai o pedeapsă!”
Atunci, Regele răspunse:
– „Tigrul va fi pedepsit cu 5 ani de tăcere.”
Măgarul sări în sus de bucurie și își văzu de drum bucuros repetând într-una:
– „Iarba este albastră”…
Tigrul își acceptă pedeapsa, însă înainte, îl întrebă pe leu:
– „Majestate de ce m-ai pedepsit? În fond, iarba este verde.

Leul răspunse:
– „Așa e. Iarba e verde.”
Tigrul întrebă:
– „Păi și atunci? De ce mă pedepsești?”.
Leul răspunse:
– „Asta nu are nicio legătură cu faptul că iarba e verde sau albastră.
Pedeapsa ți-am dat-o pentru că nu e posibil ca o creatură ca tine să-și piardă timpul certându-se cu un măgar și pe deasupra, să mă mai și deranjeze cu o astfel de întrebare.”, a scris Niculina Stoican pe contul său de Instagram.

De ce au ajuns cei doi interpreți la proces
În trecut, Constantin Enceanu și Niculina Stoican aveau o relație foarte bună. Cu toate acestea, totul s-a schimbat acum un an, când Constantin Enceanu a decis să deschidă un proces împotriva Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, care era condus la acea vreme de Niculina Stoican.

Artistul a răspuns la presupusa nedreptate deoarece nu a fost promovat în funcție, având vedere faima sa. Se pare că, la un moment dat, Constantin Enceanu a fost obligat să susțină un examen pentru a avansa în carieră, iar cu acea ocazie ar fi fost tratat într-un mod umilitor de către Niculina Stoican, care i-ar fi acordat și un calificativ mai scăzut.

Calificativul cu pricina a fost revizuit de Tribunalul București, care acum i-a dat câștig de cauză lui Constantin Enceanu care a câștigat procesul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.