Veste bună pentru români. Cardurile de 500 de lei ajung la beneficiari

0

Mulți români se confruntă cu probleme financiare. Aceștia au nevoie de sprijin di partea statului pentru a face față condițiilor actuale de trai.

În care costurile pentru produse și servicii sunt foarte mari. În acest sens, o veste bună va aduce bucurie pentru mulți români. Cardurile de 500 de lei vor ajunge în curând la beneficiari.

13.000 de astfel de carduri vor ajunge în curând la beneficiari. Aceștia vor primi din partea statului suma de 500 de lei. Astfel, data limită pentru distribuirea acestor carduri a fost anunțată.

Ajutoarele de 500 de lei

Mulți români vor beneficia de ajutor din partea statului. Este vorba despre cardurile educaționale în valoare de 500 de lei. A doua tranșă a acestor ajutoare a fost distribuită inspectoratelor școlare. Când au fost livrate primele carduri, pe 8 ianuarie, 13.000 de solicitanți au fost considerați neeligibili. Cu toate acestea, au fost validate alte 13.396 de dosare depuse pentru a obține tichetele educaționale.

Nu există o dată stabilită pentru încărcarea sau livrarea acestora către părinți. Dar școlile sunt obligate să ridice cardurile de la inspectoratele școlare județene. Ministerul Educației și Ministerul Fondurilor Europene au transmis unităților de învățământ să le înmâneze părinților cardurile în termen de cinci zile de la primirea lor din partea inspectoratelor școlare.

Astfel, potrivit procedurii, cardurile ar urma să ajungă la beneficiari în următoarele zile. Procesul de distribuire a cardurilor trebuie realizat în termen de 5 zile de la primirea de către școli a acestora. Potrivit unui ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Investițiilor, școlile au obligația de a transmite listele finale, după distribuirea cardurilor.

Prima tranșă de carduri

Prima tranșă de carduri a fost problematică, deoarece acestea nu au fost alimentate la timp. Banii ajungând la trei săptămâni după ce au fost trimise către inspectorate. În plus, peste 80.000 de carduri colectate de părinți au fost reaprovizionate abia luni, 12 februarie. Pentru că școlile nu le-au marcat ca fiind distribuite.

Ministerul Fondurilor Europene precizează că aceste carduri ar fi trebuit să fie încărcate în termen de două zile lucrătoare de la data înmânării către părinți. Astfel, banii ar fi trebuit să ajungă pe 8 ianuarie 2024. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. La autorizarea listei inițiale, în decembrie, erau 486.000 de beneficiari.

Rechizite și articole vestimentare

Cardurile educaționale pot fi folosite doar pentru plata hainelor și rechizitelor necesare pentru frecventarea școlii și a grădiniței. Nu sunt permise retrageri de numerar sau rambursări de 500 de lei. De asemenea, beneficiarii nu au voie să folosească cardurile în alte scopuri. În plus, banii pot fi utilizați doar în limita întreprinderilor legate din România.

Fondurile rămase pe carduri pot fi utilizate doar în anul școlar în care sunt acordate și în perioada de valabilitate, conform Daily Business .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.