A murit Florin Apostol. Cântărețul avea doar 58 de ani, iar în ultimii doi ani s-a retras din cauza problemelor de sănătate

0

Doliu în muzica românească! Solistul Florin Apostol a murit la doar 58 de ani. Vestea tristă a lăsat durere și șoc în rândul colegilor de breaslă, care au umplut rețelele sociale cu mesaje de condoleanțe.

Cântărețul Florin Apostol s-a stins din viață, la doar 58 de ani. Cel ce s-a lansat la Festivalul de la Mamaia în 1988, unde a câștigat secțiunea interpretare și a susținut sute de concerte alături de Mădălina Manole, s-a retras în ultimii doi ani din activitate, fiind chinuit de serioase probleme de sănătate, scrie Money.ro. Cea mai cunoscută melodie a lui Florin Apostol a fost ”Ce frumoasă e marea”, compusă de Aurel Manolache.

Vestea tragică a fost anunțată și de prietenii regretatului cântăreț. „Începem ziua cu o veste tristă. Prietenul mini vedetelor, jurat în multe festivaluri Belle Arti, Maestrul Florin Apostol, a plecat să cânte îngerilor. Drum lin, Maestre. Nu te vom uita niciodată, vei rămâne mereu în amintirea noastră ca un om deosebit, un artist adevărat de la care am învățat multe lucruri frumoase. Dumnezeu să-ți lumineze calea”, scrie Vali Pascalnii.

„Marea ta frumoasă e tristă astăzi. Odihnește-te în pace, Florin Apostol, prieten și coleg!”, este mesajul dureros al lui Daniel Iordăchioaie. „Drum lin printre stele”, a scris și Aurel Moga.

În urmă cu patru ani, Florin Apostol a rămas fără casă, toată agoniseala sa fiind mistuită de un incendiu. La momentul respectiv, o seamă de prieteni din branșa artistică, printre care Corina Chiriac, Monica Anghel, Luminița Anghel, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu ori Ovidiu Komornyik, s-au coalizat pentru o campanie muzicală de strângere de fonduri.

Cine a fost Florin Apostol

Potrivit biografiei publicată pe cinemagia.ro, Florin Apostol s-a născut pe 10 septembrie 1965, la București. Artistul urmează cursurile Școlii Generale nr. 21 din București și Liceul Uman din Brănești (devenit ulterior Liceul Agricol). În perioada 1985-1988 urmează cursurile Școlii Populare de Artă, din București, la clasa Gloria Bordea/George Natsis.

Florin Apostol a debutat în cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia’88 (31 august – 4 septembrie 1988), la Secțiunea “Interpretare”. Artistul s-a prezentat cu piesele “Alerg după nori” (muzica Dumitru Lupu), din repertoriul lui Gabriel Dorobanțu și “Ce frumoasă e marea” (m & t: Aurel Manolache), piesă în primă audiție.

Cu vocea sa excepțională a câștigat Trofeul Secțiunii “Interpretare” a Festivalului Mamaia’88.

Odată cu Mamaia’88, Florin Apostol și-a făcut debutul la Radio și Televiziune. Imediat după festival, piesa “Ce frumoasă e marea” (m & t: Aurel Manolache), devine unul din succesele anului 1988.

Cu scurt timp înainte de Mamaia’88, Florin Apostol a fost angajat ca solist vocal al Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești. Dumitru Lupu a fost cel care l-a adus pe Florin Apostol pe scena acestui teatru. În acea perioadă, pe lângă faptul că era instrumentist și dirijor al Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești, Dumitru Lupu era unul dintre cei mai de succes tineri compozitori din România.

Astfel, în perioada 1988-1992, artistul a fost angajat ca solist vocal al Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești. În acea perioadă, din colectivul teatrului faceau parte artiști precum Daniel Iordăchioaie, Otilia Rădulescu, Ileana Șipoteanu și maestrul Dumitru Lupu.

În anul 1989, alături de colegii de la Teatrul “Alexandru Davila” din Ploiești, joacă în filmul “Călătorie de neuitat” (regia: Geo Saizescu). Datorită evenimentelor din decembrie’89, filmul va fi difuzat la TV (în 11 episoade) abia în iulie 1994, după ce a suferit o serie de modificări.

Artistul a mai jucat și în muzicalul “Cătun fericit” (data premierei – 09.11.2012), în regia lui Dumitru Cucu. Muzica și scenariul aparțin compozitorului Dumitru Lupu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.