„FOARTE CURAJOASĂ POSTARE. BRAVO, DOAMNĂ!”

0

Cristina Bâtlan și-a luat prin surprindere urmăritorii de pe rețelele de socializare cu o postare unică. Femeia de afaceri s-a fotografiat fără machiaj și a dezvăluit că trece printr-o perioadă mai grea.

Întotdeauna aranjată și gata pentru acțiune, investitoarea de la „Imperiul Leilor”, care împlinește 50 de ani pe data de 28 aprilie, pare să fi ajuns într-un punct în care munca și oboseala și-au pus amprenta asupra ei.

Cristina Bâtlan, fără make-up sau filtre la 50 de ani
Cristina Bâtlan este una dintre cele mai bogate femei din România, iar acțiunile sale de caritate au făcut-o să fie și printre cele mai îndrăgite.

Femeia de afaceri, care deține unul dintre cele mai cunosute branduri de încălțăminte din România, a decis să le arate admiratorilor ei cum este ea în realitate, fără să se ascundă în spatele machiajului și al filtrelor de pe internet.

În același timp, Cristina Bâtlan a mărturisit că este foarte obosită și că are nevoie de susținerea urmăritorilor ei.

„Fără energie, fără make-up, fără camere… pur și simplu obosită. Așa sunt eu acum. Chiar și atunci când te crezi de fier sau bine antrenat te prinde oboseala.

Mie, de obicei primăvara îmi dă energie, însă acum simt că am nevoie de o doză mare de somn și de susținerea voastră”, a scris Cristina Bâtlan pe Instagram, unde a postat și câteva imagini în care apare complet nemachiată.

Femeia de afaceri a primit numeroase mesaje de susținere și apreciere
Mai mulți internauți au fost impresionați de felul în care Cristina Bâtlan arată fără machiaj, în timp ce alții au ținut să o încurajeze în această perioadă în care femeia de afaceri a ajuns la epuizare.

„La cât de multă energie oferi prin tot ceea ce faci și creezi este de înțeles. Ești minunată”, a scris o persoană pe rețeaua de socializare.

„Foarte curajoasă postare, arătați foarte bine oricum, însă mi se pare așa un mare act să te arăți reală. Astfel foarte multe femei văd că e normal să nu fii întotdeauna perfecțiune, cu filtre, machiaj, etc.

Bravo, doamnă!”, i-a transmis un alt internaut. „Arătați impecabil și fără farduri sau modificări estetice, clar că câteodată oboseala ne atinge pe toți”, a scris altcineva. În prezent, Cristina Bâtlan se află în concediu în Veneția, Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.