Florin Piersic: „Vă dau o veste, sunt viu! Vă iubesc, vreau să ajung mai repede pe scenă! Ţineţi-mă aproape, pentru că mai am de spus multe poveşti”

0

Florin Piersic, mesaj de pe patul de spital. „Cu această ocazie, vă dau și o veste: „sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc. Mă amuză cand văd la premiile Oscar cum vin actorii premiați cu un pomelnic de mulțumiri, dar astăzi chiar vreau sa ii pun fiecăruia medalia inimi mele in piept. Mă refer la Prof. Dr. Adrian Molnar, Dr. Horia Roșianu, Dr. Florin Crișan, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr Streinu Cercel. Dr. Adrian Marinescu, eroii mei – Dr. Șerban Dragosloveanu și Dr. Denisa Anastase, împreună cu Dr. Adelina Moise, cea care m-a trimis în lumea viselor in timpul operației, dar…m-a și adus înapoi. Vă iubesc pe toți, oameni buni și va copleșesc cu recunoștința mea! Tineti-ma aproape, pentru că mai am de spus multe povesti minunatului meu public”, a declarat el.

Joia trecută marele actor a fost operat de urgență. Medicii i-au scos proteza pe care o avea de 5 ani la genunchiul stâng, si în jurul căreia s-au format colonii de bacterii din cauza septicemiei. I-au montat o proteză provizorie care eliberează tratament cu antibiotic.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează ușor de la o zi la alta, dar actorul rămâne internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Foișor din București.

”Înainte de toate, aș spune așa: veștile sunt bune, evoluția continuă să fie bună, e adevărat că facem pași mărunți și e de așteptat. Vorbim de un pacient care până la urmă este fragil și prin vârstă și prin bolile cronice. Mi-a transmis mai multe mesaje. Primul a fost că se pregătește să vă transmită dumneavoastră, admiratorilor, și când spun admiratori, cred că sunt vreo 20 de milioane, plus câteva milioane în afara țării. O să gândească un mesaj cu vorbele dumnealui. Exact așa mi-a spus. Până una-alta, este încrezător și noi suntem, lucrurile merg bine, nu numai legat de momentul operator, dar și din punct de vedere cardiac.” – a declarat Marinescu.

”Vreau să ajung mai repede pe scenă!”. Asta le-a spus Florin Piersic medicilor, pe care i-a întrebat, luni, când va putea să meargă.

Sunt 3 zile, deja, de când se ridică în picioare la marginea patului, dar progresele sunt lente, după operația de schimbare a protezei de la genunchi.

Chiar dacă starea de sănătate a actorului se îmbunătățește, va rămâne și zilele următoare la terapie intensivă. De acolo, pregătește si un mesaj pentru admiratorii săi.

Au trecut cele 72 de ore critice după intervenția chirugicală pe care Florin Piersic a suferit-o la Spitalul Foișor, prin care medicii i-au schimbat proteza pe care o avea la genunchiul stâng.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș: ”Mi-a zis vreau să ajung mai repede pe scenă. Și i-am spus da, cu siguranță veți ajunge cu puțină răbdare. Întâi va merge pușin mai greu. Când voi juca, când voi merge și cum o să mă deplasez? Eu dacă voi avea o cârjă, să trec de la o scenă la alta. Și am zis cu siguranță că va fi o rezolvare”.

Evoluția este bună, dar in pasi mărunți, insă doctorii spun că este normal în cazul unui pacient fragil, prin vârstă și bolile cronice, așa cum este Florin Piersic.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș: ”Este încrezător și noi suntem. Lucrurile merg bine nu numai legat de momentul operator și de faptul că au trecut aceste zile, dar și din punct de vedere cardiac”.

Pe lângă ortopezi și medicii de la terapie intensivă, evaluarea lui Florin Piersic este făcută zilnic și de medici infectioniști, dar și de un cardiolog.

Tratamentul este ajustat de fiecare data cand este nevoie, astfel incat sa se obțină cea mai buna varianta in lupta cu infecția. Cel mai probabil actorul va rămâne și în această săptămână aici la Spitalul Foișor.

Joia trecută marele actor a fost operat de urgență. Medicii i-au scos proteza pe care o avea de 5 ani la genunchiul stâng, si în jurul căreia s-au format colonii de bacterii din cauza septicemiei. I-au montat o proteză provizorie care eliberează tratament cu antibiotic.

La Foișor actorul a fost adus de la Institutul Matei Balș, unde fusese trasferat de la Cluj cu un avion SMURD.

Problemele au început însă după jumătatea lunii aprilie, când a făcut febră. Făcuse o infecție care s-a localizat în dispozitivele pe care le avea în organism: proteza de la picior și un stimulator caridac.

Când medicii de la Foișor își vor da acordul, Florin Piersic s-ar putea întoarce la Matei Balș pentru a continua tratamentul cu antibiotic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.