„Fratele meu avea un utilaj și m-a întrebat dacă nu vreau să fac o afacere, să nu mai aibă grija mea că nu muncesc.” Ecaterina Ladin, despre cum a reușit să

0

Ecaterina Ladin a povestit despre momentul în care a reușit să pună bazele propriei sale afaceri.

Ecaterina Ladin este o cunoscută actriță de la noi din țară, originară din Republica Moldova, care s-a făcut remarcată prin intermediul interpretării personajului „Dalida”. Ulterior, aceasta a reușit să câștige simpatia publicului prin intermediul talentului său actoricesc și al felului său de a fi.

Ecaterina Ladin se bucură în momentul de față de succes atât pe plan profesional, cât și personal. Aceasta este căsătorită și la finalul anului 2023 a adus pe lume cel de-al treilea copil. Deși în momentul de față lucrurile merg ca pe roate în viața Ecaterinei, în trecut aceasta

s-a confruntat pentru o perioadă cu lipsurile materiale, fiind nevoită să apeleze la ajutorul fratelui său, care a întreținut-o pentru o bună perioadă.

Invitată în cadrul podcastului moderat de Mihai Bobonete, Ecaterina Ladin a vorbit despre momentul în care a luat decizia de a-și deschide o afacere și a reușit să se întrețină singură.

Ecaterina Ladin, despre afacerea sa cu măsurători
Ecaterina Ladin, despre cum a reușit să bună bazele propriei sale afaceri
Ecaterina Ladin[Sursa foto: Facebook]
Deși s-a făcut remarcată prin intermediul rolului său în cadrul unui serial de comedie, Ecaterina Ladin a câștigat sume frumoase de bani de pe urma unei afaceri cu măsurători.

Cu ajutorul fratelui său, aceasta a pus bazele unei afaceri mai puțin obișnuite pentru o femeie, reușind în cele din urmă să se afirme în acest domeniu.

„ Fratele meu avea un utilaj liber la Chișinău și m-a întrebat dacă nu vreau să fac o afacere, să nu mai aibă grija mea că nu muncesc. Atunci el mi-a dat acest utilaj și eu am făcut această firmă, am luat dimensiunile și în primul an eu am luat toate dimensiunile de la tot Brăneștiul, tot Pantelimonul.

Veneam cu șoferul meu, care era angajatul firmei, și el actor. Eu nu conduceam atunci, el conducea, dar el nu știa să ia dimensiunea unui acoperiș. Eu știam pentru că am petrecut o vară la Chișinău, la fratele meu și el m-a învățat, m-a trimis cu domnii care luau dimensiuni și toată Moldova am văzut-o de sus. În primul an am luat eu dimensiunile acoperișurilor. Nu mă pricep în afaceri.

Eu sunt un bun executant. Îmi spui ce să fac și fac la superlativ .”, a povestit Ecaterina Ladin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.