Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au părăsit zgomotul și agitația orașului și au ales să-și construiască un cămin primitor în mijlocul naturii, într-un pitoresc sat de la țară din județul Argeș. Prin această schimbare radicală, au optat pentru o viață mai liniștită și autentică, renunțând la agitația urbană în favoarea bucuriei vieții într-un mediu mai apropiat de natură.
Cuplul a ales să-și ridice o casă în mijlocul naturii, unde își pot crește copiii într-un cadru mai apropiat de mediul rural. Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au trei copii minunați: Sofia (17 ani), Kadri (9 ani) și Roxana India (12 ani), pe care au reușit să îi facă să se simtă ca acasă în acest colț de rai.
În noua lor gospodărie, Dragoș și Dana nu se dau în lături de la nicio muncă. Într-o serie de imagini postate pe rețelele de socializare, cei doi sunt surprinși lucrând cu zâmbetul pe buze în livadă, văruind pomii pentru a-i proteja împotriva dăunătorilor. De asemenea, familia se bucură de lucrul în grădină, pregătindu-se să se bucure de recolta proprie de legume proaspete. „Curând aici vor fi legume”, a scris fosta solistă de la Hi-Q în dreptul unei poze.
Schimbarea la țară a adus o nouă bucurie vieții lor, iar Dragoș Bucur și Dana Nălbaru sunt mai fericiți ca niciodată, bucurându-se de fiecare clipă petrecută alături de cei dragi în mijlocul naturii și a simplității vieții la țară. Toamna trecută, Dana Nălbaru arăta fructele din producția proprie care urmau să se transforme în dulcețuri și compoturi. „Casa noastră de la țară e gata și petrecem foarte mult timp aici.
Livada e plină de fructe și anul acesta fac pentru prima oară gem de prune, dar soiul pe care îl avem noi nu e cel mai bun pentru asta, așa că doamna Ina, vecina noastră, mi-a umplut un coș de prune mari și cărnoase.O să dau la schimb mere, căci din acelea avem multe. Domnul Dan a făcut focul, eu mestec din când în când în tuciul plin cu prune, și Anda Filip mi-a făcut o cafea. Viața e frumoasă cu familie, prieteni și…fructe proaspete din livada”, mărturisea artista, pe o rețea de socializare, cu câteva luni în urmă.
„Cred că nu sunt singurul care visează să găsească un loc unde să se liniștească” De curând, într-un vlog pe Youtube, s-a aflat că Dragoș Bucur și-a construit casă la țară. „M-am născut în București, m-am născut chiar acasă, am crescut în București.
Cred că nu sunt singurul care visează să găsească un loc unde să se liniștească, un loc unde să își încarce bateriile, poate să aibă o livadă, poate să crească câteva animale, să găsească un loc unde să își poată lăsa copiii liniștiți să se joace fără să îi fie teamă că dă mașina peste ei…