Catrinel Menghia, anunț inedit pe rețelele de socializare. Actrița renunță la un obiect valoros: „Să continue să strălucească în mâinile cuiva”

0

Catrinel Menghia este considerată de mulți ani deja unul dintre cele mai de succes modele la nivel internațional, apărând în multiple editoriale foto și campanii ale brandurilor de renume. Recent, ea a făcut un anunț surprinzător pe rețelele de socializare referitoare la unul dintre cele mai valoroase obiecte ale sale.

Catrinel Menghia, anunț inedit
Modelul a uimit la evenimentul Vanity Fair & Chopard de la Festivalul de Film de la Veneția, unde a purtat o rochie foarte specială pentru ea. Ținuta ei a fost una plină de eleganță, alegând o rochie lungă bej, cu aplicații strălucitoare. Nu este prima dată când Catrinel alege să poarte această rochie la un eveniment de amploare, iar acum a decis să o dea mai departe, donând-o unei persoane care și-o dorește enorm.

„Acum câteva zile, la evenimentul Vanity Fair & Chopard de la Festivalul de Film de la Veneția, am ales să port o rochie cu o poveste specială, adăugând valoare sentimentală și personală look-ului meu, făcându-l cu adevărat unic. A purta aceeași rochie nu înseamnă repetiție, ci redescoperirea valorii a ceea ce îți place.

De fiecare dată, spune o poveste nouă. 💫 Acum, vreau ca această rochie să continue să strălucească în mâinile cuiva care are cu adevărat nevoie de ea. Donarea ei înseamnă să împart un pic din magia ei cu altcineva. Dacă știi pe cineva care ar putea să o iubească la fel de mult ca mine, anunță-mă în comentarii sau trimite-mi un mesaj privat!”, este mesajul postat de Catrinel Menghina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here