Într-o investigație recentă privind siguranța alimentară și calitatea produselor lactate, a ieșit la iveală o situație care ridică semne serioase de întrebare: brânza etichetată drept „brânză de oaie” ar putea conține, în realitate, în mare parte lapte de vacă. Cazul vizează atât piețele agroalimentare, cât și rafturile unor supermarketuri, unde consumatorii plătesc prețul unui produs premium pentru o compoziție diferită.
Pentru a verifica suspiciunile de fraudă alimentară, au fost achiziționate mai multe tipuri de telemea și caș vândute ca „brânză de oaie”. Mostrele au fost colectate atât din supermarketuri, cât și din piețe din București, iar ulterior au fost trimise pentru analiză de laborator în străinătate, deoarece în România nu există în prezent capacități acreditate pentru astfel de testări complexe.
Rezultatele analizelor au sosit după aproximativ două săptămâni și au confirmat existența unor neconformități semnificative. În mai multe probe, ADN-ul de bovine a fost dominant, ceea ce indică faptul că produsul comercializat ca telemea de oaie nu respecta în totalitate eticheta de pe ambalaj sau de la raft.
Una dintre cele mai grave constatări a fost identificarea unui caș „de oaie” care conținea aproximativ 85% ADN de vacă. Specialiștii au explicat că, în astfel de situații, nu mai poate fi vorba despre o simplă contaminare accidentală, ci despre o posibilă înlocuire intenționată a materiei prime.
În alte cazuri, situația a variat: unele probe din piețe au indicat 25% până la 60% ADN de vacă, iar în supermarketuri au fost descoperite produse cu aproximativ 30% conținut bovin. Aceste diferențe sugerează lipsa unui control uniform și ridică probleme legate de trasabilitatea laptelui în lanțul de producție.
Specialiștii în industrie alimentară explică faptul că un procent redus de ADN străin poate apărea accidental în procesul tehnologic. Totuși, valori ridicate indică o posibilă substituire a laptelui de oaie cu lapte de vacă, o practică ce intră în zona de fraudă alimentară și înșelare a consumatorilor, conform normelor europene privind siguranța alimentelor.
Diferențele de preț accentuează problema. Brânza de oaie este considerată un produs superior, fiind mai scumpă decât telemeaua de vacă. În multe cazuri, consumatorii plătesc aproape dublu pentru un produs etichetat „de oaie”, fără să știe că acesta poate conține un amestec semnificativ de lapte mai ieftin.
În piețe, comercianții susțin că vând produsele conform documentelor primite de la producători. Totuși, etichetele de pe raft nu reflectă întotdeauna compoziția reală, ceea ce creează confuzie și ridică întrebări despre responsabilitatea lanțului de distribuție în cazul brânzei de oaie falsificate.
La nivel de producători, unele fabrici afirmă că laptele este colectat de la mici fermieri locali, fără a exista întotdeauna certificate clare de origine. Această lipsă de verificare riguroasă poate duce la amestecuri neintenționate sau, în unele cazuri, la practici deliberate de reducere a costurilor prin folosirea laptelui de vacă.
Reprezentanți ai industriei lactatelor avertizează că etichetarea incorectă a produselor poate fi sancționată sever. Conform legislației privind siguranța alimentară și reglementărilor europene, un produs vândut ca „brânză de oaie” trebuie să provină exclusiv din lapte de oaie, altfel intră în categoria de substituire de produs.
Retailerii mari au transmis că au demarat verificări suplimentare și solicită furnizorilor documente și buletine de analiză pentru loturile comercializate. În același timp, autoritățile au fost sesizate pentru a investiga posibile cazuri de fraudă alimentară și publicitate înșelătoare.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a confirmat că se autosesizează în astfel de situații și poate dispune controale, amenzi sau retragerea produselor de pe piață. Totuși, problema este complicată de lipsa laboratoarelor acreditate din România capabile să efectueze analize ADN pentru lactate la standarde europene.
În concluzie, cazul brânzei de oaie suspectate că ar conține lapte de vacă evidențiază vulnerabilități serioase în sistemul de control alimentar. Fără verificări riguroase și infrastructură de laborator adecvată, consumatorii rămân expuși unor riscuri economice și informaționale, chiar dacă produsul în sine nu este neapărat periculos pentru sănătate.
