Atenție, șoferi! #ANM a emis mai multe avertizări meteorologice. Iată care sunt zonele unde se recomandă prudență sporită, potrivit CNAIR:
Carpații Meridionali și Orientali:
#Cod Portocaliu de ninsoare abundentă, depunere de zăpadă și viscol puternic, valabil în perioada 24 decembrie, ora 10.00 – 25 decembrie, ora.10.00, la altitudini de peste 1700 metri;
În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, va ninge abundent și se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 30…50 l/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90…110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 50 m.
Viscol și ninsoare
#Cod Galben de ninsoare abundentă, depunere de strat de zăpadă și viscol la altitudini între 800 și 1700 m în cea mai mare parte a zonei montane, valabil pentru perioada 24 decembrie, ora 10.00 – 25 decembrie, ora 10.00;
#Zone afectate: conform hărții;
În cea mai mare parte a zonei montane, la altitudini între 800 și 1700 m, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 20…25 l/mp.
Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60…80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 metri. În județul Timiș și zona joasă a județului Caraș-Severin în prima parte a zilei va ninge temporar viscolit (rafale de 40…50 km/h).
#Cod Galben de intensificări ale vântului, valabil în perioada 24 decembrie, ora 10.00 – 25 decembrie, ora 10.00;
#Zone afectate: Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, estul și sudul Transilvaniei;
Vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și estul și sudul Transilvaniei. Vor fi rafale de 50…70 km/h, iar în noaptea de marți spre miercuri (24 / 25 decembrie) izolat de peste 80 km/h în estul Munteniei.
*Notă: intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul teritoriului, cu viteze de 40…50 km/h.
Ploi abundente
#Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, valabil pentru perioada 24 decembrie, ora 10.00 – 25 decembrie, ora 10.00;
#Zone afectate: Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei;
În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei va ploua însemnat cantitativ, astfel încât prin acumulare se vor înregistra 25…40 l/mp și izolat 50 l/mp.
*Notă: în vestul, centrul și nordul țării vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță și pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.
#Cod Galben de viscol (local) în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, valabil pentru perioada 25 decembrie, ora 10.00 – 26 decembrie, ora 20.00;
#Zone afectate: Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali;
Local în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va fi viscol, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…80 km/h.
#Cod Galben de intensificări ale vântului, valabil în perioada 25 decembrie, ora 10.00 – 26 decembrie, ora 20.00;
#Zone afectate: Muntenia, Dobrogea, precum și în centrul și sudul Moldovei;
În Muntenia, Dobrogea, precum și în centrul și sudul Moldovei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h și temporar de 75…80 km/h în estul Munteniei și pe litoral.
„* Notă: pe parcursul zilei de 25 decembrie în regiunile sudice și sud-estice vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ (10…20 l/mp), iar în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, izolat, peste 25…30 l/mp. Vor fi condiții de polei.